DE, FA, ANICĂ

DE, FA, ANICĂ de Marin Sorescu - O durere care mi se învârte aşa în cap... Ba mi se pune în şale, Ba aici, în capul pieptului, La coada plămânilor. - De, fa, Anică... - Nu ştiu ce-o fi cu şira asta a mea, Mi-am pus cărămidă, mi-am pus sare caldă, Sticlă cu apă, pietroi fiert - Mi-am pus toate alea... O fi romatismull - De, fa, Anică... - Şi când să zic şi eu că mi-e mai bine, Se întărâtă şi-o măsea. Durerea de dinţi e a mai rea din toate! Ce să pui la falcă? Dă-i cu gaz - compresă cu oţet – Ba unii zic, dacă te doare rău, să bei, i-auzi! – Păduchi de ţigani... Parcă ăia şed să-i piepteni! - De, fa, Anică... - Toate bolile mamei le-am moştenit. Dar numai eu, Că surorile alelalte pleznesc de grase şi sănătoase. D-apoi aia stearpă, împlineşte nouăzeci de ani Şi n-o luat ea în viaţa ei un nasture, sau un praf, ceva. Mănâncă cinşpe ouă o dată şi nu mai face blândă, Eu căpiez la o jumătate de gălbenuş, i-auzi, că să mănânc numai albuşul! Şi toate alea cu ceapă prăjită în undelemn, de împute Şapte case la rând. Şi nu s-a văetat ea de nimic niciodată! Că ştii cum e ficatul? Prăjitul e fiere, Pâinea e ca şi cum ţi-ai mânca din colivă. E otravă! Da’ eu simt asta, c-am moştenit Toate metehnele mamei... Şedea colo pe laviţă, sub cergă - şi poruncea: - Fă-mi ceai de vizdei! Şi să pui şi o ţâră asmăţui şi nişte fire de troscot. După aia: - Fă-mi, mumă, de sovârf, ori ţintaură, de rostopască... Şi când o durea mai tare: - Ia fă-mi acum de coaiele popii... Fie ce-o fi! (În alte părţi se zice fasulică) - De, fa, Anică... - Şi năduful bunicăi a căzut tot pe partea mea, Dumnezeu s-o odihnească... a trăit 89 de ani Tot într-un icnet şi-o văietare. I se-nvârtea durerea Ba în cap, ba în şale. „Uite, junghiul, îl vezi?” „Cum să-l văd? Te-ai zăltat?” „Acuşi mi Se pune în şale - Ba nu, Într-un călcâi. Am năduf în călcâi...” Da’ ştii ce? Nu mori, fete, niciodată de boala de care suferi... pe care ţi-o corconeşti, Îţi dă Dumnezeu Sfântul altă pacoste, pe deasupra. - De, fa, Anică... - Durerile astea... ce crezi, Vin şi ele, cum îţi spusei, tot din... străbuni. Nimereşti aşa o vână amărâtă a neamului, o ţâvnă şi-o ţâcă a deavului - şi - te-ai lecuit! Trăieşti ca să suferi, să îngraşi doctorii şi popii. Şi toate babele, că mergi şi la babe. Ponoase de-acum trei sute de ani, obrânteli, gâlci, Bube se mută la tine. Ba că vintrea, ba că gingiile, ba că trânjii - (Ăştia sunt aice, De te mănâncă de la coadă, cum ar veni.) Iei tot, ca să paţi tu patima neamului. Am auzit - se vorbea la noi în casă, când eram mititică eu – Că şi-o stră-străbunică, una Stana lu’ Stan, era tot aşa, un fuior de vâjieli şi ţiuituri Care se torceau în ea... Au! Au! Au-au! Aoleu! Se trata cu oleră, nalbă mare, cruşin, coada calului, Maghiran, pătlagină, negelariţă, cerenţel şi turiţă şi rostopască - asta e bună la toate. Şi eu, zice, seamăn şi cu Stanca... Şi soru-mea asta grasă de n-a ştiut măcar ce e când îţi coace o unghie sau să-i fi dat vreun gunoi în ochi - ea a căzut în partea sorei Sorei Stancăi, Frusina, care a trăit într-un petrec şi s-a îngropat la o sută de ani cu lăutari. Că numai cu dumneata, fă, gagă Ioană, Nu mă mai satur de vorbă. - De, fa, Anică...